Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

În situația în care ați condus un vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, avocații noștri vă vor sprijini pe întreaga durată a procesului penal, prin asistarea și reprezentarea dumneavoastră în fața organelor de urmărire penală și/sau a instanței, în scopul obținerii unei soluții juste.

Încadrarea cazurilor de conducere sub influența alcoolului
În raport de gradul de îmbibație alcoolică din sânge, fapta poate fi sancționată fie contravențional, fie penal, cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă

Situații cu caracter contravențional
Atunci când conducătorul unui autovehicul, tramvai ori tractor agricol are o îmbibație alcoolică mai mica sau egala de 0,80 g/l alcool pur în sânge, atunci fapta va constitui contravenție, fiind sancționată prin aplicarea unei amenzi și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile

Situații cu caracter penal
– Pentru ca fapta să constituie infracțiune, este necesar ca fapta de conducere să aibă loc pe un drum public, îmbibația alcoolică să depășească pragul de 0,80 g/l alcool pur în sânge sau persoana să se afle sub influența substanțelor psihoactive, iar vehiculul condus să fie unul pentru care este obligatoriu ca șoferul să dețină permis de conducere. Fapta se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă.
– Totodată, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice reprezintă infracțiune, pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
– Fapta de încredințare a vehiculului unei persoane aflate sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive reprezintă de asemenea infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Situații complexe – conducerea sub influența alcoolului soldata cu accidente
Atunci când, fiind sub influența alcoolului, ați produs un accident soldat cu victime, sunteți autorul a două infracțiuni aflate în concurs.
Individualizarea pedepsei se va raporta la factori multipli, de aceea este important să apelați la ajutorul unui avocat, care vă poate îndruma pe tot parcursul procesului.

Dreptul la asistență și reprezentare în cazurile penale
Aveți dreptul de a vă angaja un apărător ales, care să participle la toate actele de procedură și care să vă asiste sau reprezinte în faza organelor penale și în fața instanței de judecată.

Cum vă putem ajuta în asemenea situații?
Ați condus un vehicul sub influența alcoolului?
Vă vom asista și reprezenta pe tot parcursul procesului penal, în fața organelor de urmărire penală și/sau a instanței de judecată.
Veți fi informat constant cu privire la stadiul procedurilor judiciare.
Vom stabili împreună o strategie procesuală în raport de specificitatea și particularitățile cazului dumneavoastă.
Contactați-ne cu încredere!

No Comments

Post A Comment